India Railway

Ma grabeam spre Tulcea sa fac niste bani. Am nevoie neaparat de un milion de dolari ca sa ma pensionez pe caz de lene.
Fericit ca fiecare din cei trei pasageri ai mei erau ocupati cu altele si nu observau, ma uitam la acul de la vitezometru cum trece de 200km/h. Deodata, "poc" si apoi "fassss" si mult fum alb in spatele meu. Si cu asta, masina mea a produs un "forfait" la jumatatea autostrazii soarelui. Si ma uitam cu invidie la trenul pe care il depasisem anterior, cum se duce ca nesimtitul fara sa-i pese de deranjul meu.
Si mi-am adus aminte ce misto era cu trenul: beam alcool, citeam carti, ma plimbam prin el, socializam, treceam pe la vagonul restaurant pentru restaurare. Imi lipseau toate astea.
Cuprins de nostalgie am ajuns acasa sa caut poze din tren. Nu le-am mai gasit pe cele din personalul de Buzau, facute acum 2 ani. Le-am gasit p'alea din India.

Stanbul BW

Si trei alb/negru. Textul in postul anterior.

Stanbul

Am vazut ca e la moda sa pui si o melodie pe care sa te uiti la poze.
Pentru postul asta propun: "They Might Be Giants-Istanbul". Nu apasati ca disperatii pe titlu pentru ca nu vreau sa particip activ cu blogul meu la furtul de muzica. Furati-l pe cont propriu de pe torente. Merita ascultat.
Acolo zice cantaretul: "Istanbul, not Constantinopole...why they change it anyway? people just like it better this way".
Cred ca versul asta descrie destul de bine experienta oferita de Istanbul. Senzatia aia ca acolo a fost ceva pe care a fost grefat altceva, simbolizata cel mai bine de "convertirea" bisericii sf.Sofia la islamism. People like it better this way. :)
Oricum, pana cum cateva zile am crezut ca Istanbulul se reduce la bazaruri agasante si cateva monumente atractive pentru turistul profesionist. Nu puteam fi mai departe de adevar. A fost o experienta incantatoare si este pentru prima data cand la prima zi intr-un oras incepusem sa imi fac deja planurile pentru intoarcere. Asa ca, in septembrie o sa revin cu mai multe poze.
Deocamdata trei poze color azi si trei poze alb/negru maine. Facut cu noua jucarie ciudata, pe numele ei RD1.

ieri

o relatare succinta a ce s-a intamplat ieri in curte. nu stiu daca am prins cele mai importante evenimente, dar mie astea mi-au ramas pe senzor.

unde?

Unde suntem? Unde trebuie sa ajungem? Unde este adevarul? Unde adevarul nu e bine primit? Unde au inteles oamenii adevarul? Unde ne simtim bine? Unde ne regasim? Unde devenim noi insine? Unde ingenunchem? Unde ramanem semeti si mandri?
Unde am pus biletele la Bestival (asta nu era in textul original, dar chiar nu le gasesc)? Unde se duc toate pixurile care dispar din viata noastra? Unde mai canta Vanilla Ice sau Gabriel DOrobantu?
La intrebarea "unde a simtit acea doamna din prima imagine sa se aseze in genunchi", avem raspunsul sugerat, indicat mai exact, in cea de-a doua imagine: "Biserica Baratia din centrul Bucurestiului".

New toys

Zilele astea m-am trezit intr-un virtej de cumparaturi. Pe fondul unei depresii de inceput de vara, mi-am cumparat TOT ce poftisem in ultimul timp.
Printre ele, cel mai ciudat aparat digital. IMHO
Cred ca este singurul digital care se armeaza pentru a tensiona cortina. :)
SI ce puteam sa fac cu el decat poze.
Have a look. Din prima zi afara.

Un DA hotarat

Vine in viata noastra cel putin un moment in care trebuie sa zici un DA hotarat. Eu am avut mai multe. Ultimul DA l-am spus hotarat pentru ideea de a nu mai fi niciodata categoric. Si de atunci nu mai generalizez niciodata, pentru ca TOATE generalizarile sunt eronate. Sa fie clar.

pereche

Tensiunea crestea intr-o secunda cat alte tensiuni in ... 3 secunde. Devenise insuportabila. Toti si le doreau dar asteptau sa vada daca cineva face vreun gest. Nici unul nu indraznea. Erau incremeniti, precum orice lucru care nu se misca. Atat de incremeniti incat calatoreau in viitor. Un viitor fara sens.

light leak

Am observat ca din unele poze ale mele, lumina - si asa putina - are tendinta de a se desprinde de la locul ei si de a scapa, aluneca, inspre afara pozei.
V-ati intalnit cu efectul asta?
Va dau ca exemplu poza asta facuta in anii '60 pe cand eram doar un fotograf anonim. Departe de cei doi fani pe care ii am in prezent si carora le multumesc mult pentru suport si incurajari. Lor le dedic aceste vorbe minunate si in speranta ca nu am fost prea ambiguu, va rog sa mai reflectati.