agentia chefereu

Problema: Biletul de tren imi spune ca vineri plec spre casa. Oamenii care ma tin in custodie la timisoara imi spun ca plec sambata>>conflict. Solutie: ma decid sa ii confrunt pe oamenii cu biletul. Si ajung la Agentia CFR Timisoara.

Stiam cum arata si cum miroase dinainte sa ajung. Am recunoscut imediat locul. Bratele de caracatita verde care embosau biletele din mileniul trecut stau esuate pe birouri si incurca firul de la mouse. In spate, printre fisete cu aparenta de nou se mai ascund cateva rotative din care in trecut scoteau biletele acelea bej cu gaura pe mijloc, dupa reguli pe care nu le-am intuit niciodata.

Primul semn de normalitate este giseul “informatii” care, spre surprinderea mea, se alfa chiar la intrare. Intreb:
-de unde iau bilet?
-de la orice giseu.

Ma duc la primul ghiseu, singurul la care nu era nimeni
-imi dati bilet?
-va dau, unde mergeti?
-acasa .
-eu nu dau decat inernationale. La orice alt ghiseu mergeti
adica unde asteptau si altii. Ma duc. Ajung fata in fata cu ghiseista. (ca era sa-i zic gheisa, dar nu ar avea nimic in comun cu asa ceva)
-vreau sa il schimb. De vineri pe sambata.
-mergeti in spate la sefa. Pe usa aia >>>

Pe usa aia statea scris celebrul dicton latrin “interzis persoanelor straine”. Deja ma simteam de-al casei lasat fiind sa trec prin usa tabu.
Dincolo de usa ma trezesc intr-un spatiu bizar. Scaune doar pe jumatate, peturi goale aliniate, carpe folosite, oameni morti, matze pe pereti, femei gravide violate....Ma scuzati. Al luat-o razna. Cititi doar pana la “carpe folosite”. Deci....carpe folosite, toate adunate in jurul unui server HP imens. Parca era cutia neagra a CFR-ului din timisoara. Sa fi fost un Proliant...eu il vedeam Progigant. Liant sigur nu era, cum o sa vedem pe parcursul povestirii. Un mostru alienat in dosul agentiei, linistit, adormit.

Ma uit cu luare aminte inspre cele 4 (patru) usi din fata mea si imi incerc norocul pe singura usa inchisa. Bingo! Pornirea mea de a deschide usi, ignorand pe cele deja deschise m-a adus de urgenta in biroul sefei. In nici 23 de secunde am aflat ca era de 32 de ani in agentie. Si nu mai vroia decat o pensie a ei. Imi aduc aminte cat URASC ideea asta, de a munci o viata cu speranta ca intr-o zi te vei “bucura” de pensie. Alergi o viata intreaga pentru a te consola cu un premiu meschin. Halal atlet.

In alte 5 minute sefa m-a linistit repetat:
-stati linistit ca nu e nici o problema. Stiu exact cum se face. Am mai facut
“Nu zau!” ma gandeam. “Si eu puteam sa jur ca sunt primul in 32 de ani...” M-am linistit. Mi-a mazgalit ceva neinteligibil pe bilet, in jurul unei stampile. Simplu....dupa care am mai stat 32 de minute ca sa spuie ei la bucuresti ca e liber locul si sa-l bage in sistem. Nu am inteles nici acum de ce trebuia sa fiu martor la acest moment intim si solemn. Am ramas asa nelamurit si m-am apucat sa fac poze, ascultand ba cu urechea stanga, ba cu dreapta “procedura reintroducerii in sistem”.

Ma gandeam la monstrul de server din locul unde nu intrau persoanele straine, care trezit din somn putea sa opereze direct in sistem jdemii de bilete pe minut.
Mariusica, care investit de sefa conducea cu mana sigura procedura cu sistemul este foarte perseverent si sigur pe el. Si el e sigur ca va reusi, dar s-a inarmat cu rabdare sa sune la bucuresti. Stie ce nu-i de ici de colo. Se cearta singur si se cearta cu incuiatii de la bucuresti ca sa vie jos la telefon cu registrul sa-l dea liber in sistem.

Zapp-ul cumparat de la centru nu prea prinde semnal in subsolul agentiei.
-se intrerupe, se vaita Mariusica intr-un Hyundai H1 obosit. Coborati la fix ca stau pe fir. Va astept pe fir.

Si eu stau atarnat de un fir subtire de tot in pericol sa cedeze. Si asa am ramas plecand din agentie, dar nu din vina chefereului. Sistemul.

P.S. Nu am trait orgasmul reusitei socaterii din sistem. Am plecat tarziu, dar abia in momentul in care mi-am dat seama ca prezenta mea este mai mult decat optionala. Era inutila. “V-am tinut sa fiti linistit ca s-a scos din sistem”. Nu stiu cum sa ma scot mai repede pe mine din sistem.
P.P.S. Nici un cheferist nu a fost ranit intentionat pe parcursul sederii mele acolo.