Acasa

M-a intrebat cineva, strain de locurile astea, de ce pe site nu am imagini din Romania. Persoanei i se parea ca fiind ceva foarte exotic si nu intelegea dezinteresul meu. Adevarul este ca ma tot gandesc sa incep cateva proiecte domestice si pentru ca e mai ieftin si pentru ca e mai la indemana.
Pana acum m-am plimbat prin locuri exotice, dar super-populate cu fotografi. India, nordul africii, Cuba, Istanbul, aproape ca sunt destinatii standard pentru fotografi.
Ma gandeam ca totusi Romania nu ar avea tot atatea de oferit, iar publicul meu nu va fi gadilat nicicum de fotografii de acasa. Asta pana am vazut cine e publicul meu. Am intrat azi pe statistici iar vizitatorii din romania sunt abia pe locul 6, cu 2% din traficul total. Surprinzatoare pentru mine proportia. Asa ca nu mai trebuie sa imi fac griji. Publicului meu cred ca ii va face placere sa vada imagini din Romania, mult mai putin acoperita fotografic decat India. :)

Mai e ceva. M-a impresionat expozitia maestrului Andrei Pandele. Mi-a placut ca a docmunentat intr-un limbaj fotografic coerent si ingrijit, viata din Romania in anii 80. As fi vrut sa vad si de la altii, dar nu am reusit. Si e mare pacat.

PS Sa pun si o poza domestica pentru a pastra aparenta de foto-blog. Am pus si statisticile, drept "exihibt A".

E prelucrata?

Aceasta este de departe cea mai amuzanta intrebare pe care ti-o poate cineva despre o fotografie realizata in format digital. Pai, e prelucrata, ca daca nu era, o vedeai cam asa: 11000110100100100011110101001010101101010100.
Si atunci, cat e de prelucrata? Culorile erau alea? :) lol, cum as zice daca as fi cibernaut. Ai scos ceva? Ai bagat? Ai modelat? Ai desenat? Ai pictat pe ea?
Am discutat de o mie opt ori in diferite contexte despre viitorul filmului. A trecut ceva timp, piata s-a stabilizat. Foarte jos pentru film, dar s-a stabilizat. Nu mai am emotii. Filmul va mai fi in zona ceva timp. Nu va trebui inca sa imi bricolez o masinarie de facut emulsie pe celuloid cum am vazut deunazi pe un site.
Mai mult, vad din ce in ce mai multe fotoreportaje pe afara facute in mod evident pe film. Nu ma refer la fotografia de flux. Ea e acaparata integral de digital. Insa se va pune serios problema credibilitatii imaginilor in format digital, mai ales peste timp.
Chiar acest post il scriu dupa ce m-am amuzat copios citind acest articol cu o poza de prima pagina, modificata grosolan:
link

si continuarea aici:
link

Cate oare nu ajung la noi, dupa ce baietii de la editare au zabovit mai mult de 10 minute cu "atacul clone tool", le-au facut sa arate credibile?

Cuba

Dupa zile de munca la editat imaginile - a se citi developat, taiat, scanat, montat in rame - am ezitat mult inainte de a pune o parte din fotografiile facute in Cuba pe net. Pe site:
Posibilitatile pe care ti le ofera net-ul in circulatia informatiei sunt nelimitate. In privinta redarii unei fotografii raman insa fidel hartiei si proiectiei. Efortul facut cu trasul pe film este irosit de digitalizarea imaginii. Practic, ce vedeti aici sau pe site, nu sunt fotografiile mele. Sunt niste fisiere tip imagine care reproduc informatia din fotografiile mele. Si nu toata informatia, ci in mare parte.
Le pun insa, doar si pentru ca, am multi prieteni carora din cauza distantei, nu le pot arata fotografiile pe diascop sau proiectate de pe diapozitiv. Si pentru ei le pun. Mai mult, am avut surpriza ca zapand prin statisticile site-ului sa aflu ca vizitatorii din Romania sunt sub 10% din totalul vizitatorilor. Prin urmare, sa lasam vizitatorii de afara sa vada doar reproducerile. Pentru prieteni stau oricand la dispozitie cu originalele sterse de praf.

Milano

Milano a fost unul dintre locurile despre care gandeam ca nu mi-ar placea sa le vizitez. Nimic din ce stiam eu despre oras nu ma atragea. Am plecat acolo, cu treaba, gandindu-ma ca nu imi va placea de fel. Si chiar asa s-a si intamplat. Daca week-end-ul nu ar fi fost presarat si cu o mica greva a elevilor si sutdentilor, as fi putut muri de plictiseala. Nu e la fel de rau precum Frankfurt, dar nici departe nu e.
Si ca sa fiu complet sincer, au fost si doua lucruri care mi-au placut. Expozitia National Geographic, printuri mari, imagini accesibile atat ca subiect cat si ca locatie. Stateau de-o parte si de alta unei strazi pietonale din centru. Probabil nici acolo lumea nu se inghesuie prin expozitii. Asa ca trebuie printurile sa ii caute pe unde au ei drum.

Later: am recitit textul si am realizat ca este incomplet. Nu am spus nici de ce nu imi place Milano si nici care era al doile lucru placut.
Nu imi place pentru ca urasc shoppingul. Iar Milano pare un paradis consumerist, fapt care imi produce o mini greata.
Al doile lucru care mi-a placut a fost toleranta Politistilor fata de fumatorii de marijuana. Elevii de liceu, epuizati de atatea proteste, se oprisera intr-un parculet unde fumau la 2 metri de politie. Sper din tot sufletul ca interdictia consumului de marijuana in Europa sa cada unsor in desuetudine. Valul se apropie din vest. Practic, toata coasta de vest este smoker friendly. In Portugalia, UK, Belgia si Olanda nu risti nimic daca iti aprinzi un joint. Ce tampanie ca asta sa fie considerata o crima si sanctionata penal.

Autoportret

Cat de etica este fotografia de strada? Cu ce drept ma folosesc eu de imaginea unor oameni sau de imaginea bunurilor acestora pentru a-mi produce placeri personale? Placeri produse fie din satisfactia de a fotografia (unul dintre narcoticele mele preferate), fie de ce nu, cumparate cu banii obtinuti in urma folosirii comerciale a unei fotografii.
Trebuie sa obtin acordul pentru fiecare imagine in care poate fi recunoscut un om? Si cum fac asta? Daca stau sa ii intreb pe fiecare in parte, pot sa raman de la bun inceput acasa. Am un studio unde nu ma ploua, ma joc de-a Dumnezeu cu lumina, si imi aleg subiectii pe spranceana. Problema e ca nu vreau asta.
Eu vreau sa merg pe strada si sa fac orice fotografie am eu chef. Si apoi vreau sa fac cu imaginile produse de camera mea, ce am eu chef. E adevarat insa, ca niciodata nu am plecat cu camera dupa mine cautand sa jignesc pe cineva sau sa pun pe cineva intr-o postura defaimatoare sau umilitoare. Si cred ca asta e cel mai important, raportat le tema eticii in fotografie.
De fiecare data cand in fata mea se intampla o istorie potential umilitoare pentru subiectul implicat, imi retrageam camera instinctiv. Poate e vorba de o etica personala si de o optiune in privinta subiectelor. Nu imi plac fotografiile triste sau negative. Intrucat discutia e lunga, promit sa dezvolt motivele cu alta ocazie pe blog.
Acum vreau sa vorbesc numai despre ce e etic sau nu in fotografia de strada. Cu precizarea facuta mai sus, consider ca nu se pune problema unei etici in folosirea imaginii cuiva. Mi-a placut o zicere: "nu fac decat sa prind niste fotoni care s-ar fi risipit oricum".
Tema m-a preocupat mai ales dupa intoarcerea din Maroc. Acolo, pentru prima oara, m-am simtit ca un hot cu aparatul in mana. A trebuit sa depasesc un moment conflictual. Cei mai multi dintre oameni nu agreeaza sa fie fotografiati si poti citi asta in reactiile lor. Pe de alta parte, iubesc oamenii si ii vreau in imaginile mele. Am stat sa ma gandesc: din respect pentru ei ma apuc sa fotografiez monumente, palmieri si nisipul din desert sau din respect pentru fotografie, fotografiez cum simt eu.
Si asa am ajuns imbracat in Adjilaba, cum ma vedeti. Am fotografiat inainte cum stiam eu si am incercat sa le diminuez angoasa imbracandu-ma ca ei. Ascunzandu-ma printre ei si folosind o camera discreta. Ajuns, acasa, dupa developarea filmelor, am vazut ca le protejasem partial si dorinta lor de a nu fi fotografiati. Asta pentru ca in cele mai multe imagini cu oameni, nu poti recunoaste pe nimeni. Si mi-a placut asta.
Noroc ca exista si locuri unde oamenii sunt mult mai relaxati, cum este Istanbul. Acolo, de multe ori, surprins de cineva "furand" o imagine in care apareau si ei, eram rasplatit cu un "tesekur"! Si de fiecare data imi parea rau ca nu am invatat cum se spune "cu placere" si recurgeam la limbajul universal non-verbal. (preferatul meu)